Ion Georgescu - Poetry
Table of Contents - Romanian Poetry
Versuri Creștine în Lectura Autorului
de atâta privit
claude monet a orbit
beethoven a surzit
de-atât auzit
de-atâta dor
pot să-mi iau zbor
spre altundeva
unde-i casa mea
cu silabe de miere
mă cheamă-n tăcere
un loc ce-nseamnă acasă
aştept să m-ademenească
o cameră cu busuioc la grindă
şi cu gutuie în fereastră
să mi se zăvorască şi
culisele
să nu mi se fure cumva visele
dar oriunde umblând
adorm în casa mea din gând
iar dacă iau mai bine seama
în glasul cu care mă chema mama
iar uneori pe vreme grea
în răsuflarea-ţi cu suspin
amărâta mea
claude monet a orbit
beethoven a surzit
iar eu de cât mă tângui şi oftez
mă-nnoptez.
Baden / Decembrie 2011
Alunii, chiar de n-au alune,
Au şoapte din copilărie,
Au umbre moi cu amintire
Şi-un lunecuş spre ghiduşie…
De ai de gând să mă aduni
Din lumi de vise, din genuni –
Mă caută-n poteci suinde
Prin verde crângul de aluni…
Aşa te-am întâlnit în lume –
Cu rouă fragedă-n privire…
Şi te-am iubit, cum eu iubesc anume
Alunii, chiar de n-au alune.
Lucacesti – Octombrie -
2010
au loc alunecări de teren
în țara mea cu prelungite ploi
se prăbușesc năzuințe în
oameni
se-aprind în presă gratuite focuri
și face râie peisajul pe alocuri…
mă-ntorc de la azi la ziua de ieri
și-mi place să cred că s-ar întâmpla
să fie-alunecări de cer pe undeva
–
prăbușiri de azur peste suflete triste
să rămână buimacă de-atâta
frumos
obștea ieșită la treburi pe câmp
vise de noapte cu aripi și zbor
să fie trăite și ziua aievea…
s-avem iertarea în meniul zilei
ar ninge peste noi zăpezile de miei
și ne-am trezi troieniți de idei…
au loc alunecări de cinste-ntre oameni
și nu e făraș s-adune din noi
lehamitea
mă fericesc să pot cugeta la poiene cu flori
ce treabă avem noi iubito cu zarva
de-afară
era un timp când vinovați de iubire
nu erai nici tu / nu eram nici eu –
atunci ne gândea Dumnezeu.
Baden / Iulie 2012
David al nostru vine in florar
Din mila Domnului – un splendid dar !
Căci l-au dorit parinţii, numindu-l în
secret,
Pătrunşi de psalmii
împăratului-poet…
Să fie prunc destoinic şi stâlp la bătrâneţe
Şi să clădească zâmbet pe
trudite feţe…
În cumpănă cu David,(cutuma
de-mplinit),
Adaugă pe Paul – un alt bărbat
vestit…
Şi-al nostru David-Paul, unduit ca lanul,
Păşeşte zâmbitor spre noi( în mai,
a douăzecea)
Şi nici nu ştie că-mplineşte
anul !
Cu gând la Dumnezeu să-l ţină-n
sănătate,
Alături de sorucă, de-ai lui şi de
tot neamul,
Se îngrijesc părinţii cu trudă
şi răbdare…
Iar ca să completeze familia un pic,
Mai vine şi-un bunic !
Baden
/ Mai 2011
un supersonic înțeapă seninul
ca așchie de strung scăpată în
eter
se-apropie și-n boxe de văzduh
tremură sinistru stâlpii de sub cer
respiră-un pic mulțimea asistentă
privind la punctul absorbit de aer
de nicăieri din zare-apare iar cu
trăznet
și umple toată valea de teamă
și de vaer
mai mult ca niciodată simt acum
spaima de moarte-a celor din Sinai
când Domnul le grăi din vârf de munte
si au ramas cu toții fără grai
când trâmbițe de-apocalips suna-vor
flecarii cei de azi și acoliții lor
parcă îi văd încremeniți de
fulgerul sonor
ca simple figurine pe-un ponosit covor.
Baden / Ianuarie
2012
prea cu degrabă dacă mi-e a spune
cuvântul cheie din întreaga frază
îmi dau buluc din patru părți a zării
puzderie de vorbe ce-l sfidează
și-l ține încuiat ca-ntr-o genune
precum odinioară ca-n povești
au ars enoriașii din costești
căci luase foc biserica deodată
și-au dat năvală-n ușa
ne-ncuiată
dar n-au putut că ea se deschidea
pe dinăuntru / ei – proptiți în ea
chiar de-ar fi fost un mit și nu aievea
eu tot aș fi crezut când iau aminte
cum stă proptit cuvânt de
trebuință
dincolo de o ușă-a mea din minte
și-mi vine nechemat-apoi pe limbă
când cel ce m-asculta-i demult plecat
e-o
neputință știu dar și o taină
poate că mult-vorbirea mai și
strică
cuvânt prea căutat e de prisos
sunt timpi când mă-ndoiesc chiar și de
mine
dar am o ușă-n gând mereu deschisă
spre numele de sfânt Iisus Hristos.
Baden / Ianuarie 2012
De fiecare dată când plec,
Mă duc la drum, în gând, şi cu
altă plecare –
Cum scarmeni lână, aşa îmi las pe cale
scame de-amintiri cu iubiri…
În ureche, vocile se-alină;
Ochiul înghite pe nerăsuflate
lumină…
În suflet, prind a-nmuguri alunii,
Pe fereastra vagonului dau năvală
peisajele lumii…
O, v-am zărit în treacăt,
Verticale fire de mesteacăn!
În faţă, câmp de rapiţă cu
flori –
Rămâne-n urma mea un lan de întrebări!
(Să nu mai intre nimeni în cupeu!)
Să mă scufund în amintiri cu tine!
Se poate să te-neci în amintiri?
Legănat de tren, cuget la căile
Domnului,
Pe nesimţite, mă las strecurat
prin pânzele somnului…
Şi parcă, totuşi, nimic n-a fost
greu –
Trag draperia-n geam…
Lumina blândă a becului
se varsă-n înserare
Şi nu am tihnă să mă simt al meu
Lucăceşti
/ Februarie 2011
Iți cânt astazi, Doamne, din mers
Mulțumirea din suflet pe nerăsuflate,
În cadența unei melodii furate
Din turnul bisericii de la St. James
Silabe de cânt din alămuri de ceas
Sădite cu dalta un secol în urmă
De-un meșter ce le adunase-n turmă…
Și iată că eu le primesc azi de mas.
Tu, barde apus sub lumi vegetale –
Lăsat-ai dantelă de cânt, și nu
ești…
Iar eu, cu slove românești,
Mă rog pe corzile inimii tale.
Baden / Aprilie 2012
pe unde trece frumoasa
lipeşte etichete de senin
pe smalţul privirii
în inima iubitului
sunt dumbrăvi semănate
cu numele ei
ca şi călător te lasă să
treci
dar nu să te- abaţi pe la pomi
sau crengi să le-apleci
între un el şi o ea anume
ca între două străzi cu renume
o cărare cu umbre
în viaţă treci şi petreci
pe-atâtea cărări cu chemare
pentru cine oare
iubitei mele-i citeam în priviri
cum îi treceau pe cărări musafiri
nepoftindu-i să şeadă
sa iei aminte să se ştie
în preajmă găseşti cel mai adesea
un
creion care nu scrie
dar frumoasa să nu te miri
lipeşte etichete de senin
în priviri.
Baden /Noiembrie 2011
În Patria noastră de cuvinte,
În Ţara cu vrere fierbinte,
Tu ai acelaşi mâine cu al meu,
Iar numele Ion Şiugariu curge mereu.
Plecaserăţi cu dorul de-a reface
Hotare răzleţite de ţinuturi dace
–
Şi parc-aţi uitat să
vă-ntoarceţi din mersuri,
Unde-aţi lăsat în urmă pogoane de
versuri.
În gând cu casa mea, în nori de nostalgii,
Vin astăzi la Băiţa,-n
cărări de poezii;
Trec pragul casei tale – casă de erou
–
Şi parcă-mi curge-n vine sângele
tău.
Lucăceşti / Februarie
2011
Câtă splendoare pune Dumnezeu pe câmpuri
Și cât de demni de ea ar trebui să fim
!
Vrem grabnic a deschide porțile misterului,
Să ne-agățăm cu lăcomie
de torțile Cerului…
Eu și Timpul – ne scotocim reciproc
prin sertare;
Dau
de enigme, de nedeschise uși
Trec prin poiene spuzite de brânduși
Și parcă-nsemn ceva că mi-e dat
să le văd…
Într-un străfund de vis și la
răscrucea nopții
Îmi zgâlția necunoscutul ușa
Și-am smuls cu disperare de clanță
să-i văd fața,
Dar alte și-alte usi, ca pagine la carte,
Se tot cereau deschise pân’ totul a pierit.
Slugă mă vreau, cinstită, la Cel
ce m-a trimis
Și mă veghează-ntruna de
după-un colț de nor,
Căci numai El cuprinde necuprinsul
Și ține-n desfătări pe om cu
dinadinsul –
Atâta merit cântărim cât știm ca
să iubim:
Câtă splendoare pune Dumnezeu în fluturi
Și cât de demni de ea ar trebui să fim
!
Baden / Decembrie 2012
du-mă și pe mine de vrei
în sublima oaste de corifei
și iată-mă se-ncinge o tăcere
de spini
respir un aer aspru parcă mușcat de
câini
se laudă unul că l-a cunoscut pe
Nichita
că a băut cu el și
și-a-mpărțit și pita
și toarnă-o schilodeală de cuvinte
la care toți silesc a lua aminte
se sare rândul meu sunt amânat
în minte prinde-a mi se face drum arat
iar când încep a spune duruta mea poveste
se naște-un murmur cu intenție de
viespe
ce cu pană veninoasă-ti scrii vorbirea
străine ce-a fost dat să te-ntâlnesc
mai par și alții-a aștepta la rând
ca să arunce-n mine cu bulgări de
cuvânt
pricep că la cenaclu nu e tărâmul milei
la ei batjocura e marmelada zilei
dar văd acum durere-n privirea alor mei
trezit ca dintr-un vis spun cu uimire gata
dragostea și ura-s mai reale decât piatra
deschide unul geamul e-un dezmorțit de oase
ce trist cade lumina peste lucruri mincinoase !
Baden / Ianuarie 2012
se întâmplă ca vreo vită prostită
când vine seara de la câmp din ciurdă
s-o ia pe altă cale să rătăceasca drumul
mugește-apoi pe la porți
și pare-a-ntreba cu uimire și jale
–
“oare nu sunt a voastră”
“oare nu casa-ast-am lăsat la plecare”
și-aleargă la curți iar și
iară
și se face din ce în ce mai seară
până o vede și o cunoaște oarecare
și o trimite la casa ce o are
tot așa și tu suflet lovit
rămas stingher între apus și răsărit
mă-ntreb în postața de timp cea
rămasă
unde-i mai la mine unde-i mai acasă
cine mă cheamă cine mă lasă
poate-o să fie pustiu în loc de
grădină
poate n-o să fie în fereastră
lumină
sau or să fie voci necunoscute
și vor rosti în loc de “vino” “du-te”
pe toate le-aș purta dar cum ar fi să
fie
să fiu lipsit chiar si de nostalgie…
Baden / Februarie 2012
La nucii mei din gând
Răman nuci neadunate , toamna…
Dai de ele, duium, ascunse prin frunzare,
Cu suta şi cu mia, pân’ la margini de
cărare.
Şi prin visele toate, amestecate –
Roiesc aprins copilării neterminate…
Trăiri netrăite, umblări
neumblate…
De eşti singur şi trist, vino la mine
în vis -
Sub prietenoase zări, mai stăruie
încă chemări…
Oriunde mergi, oriunde te duci,
Pe sub frunzare încă afli nuci.
Lucăceşti / 25 Martie 2011
Ostenituleee!
Nu te mai duce…
Hai la noi!
Vino la noi pe lădoi…
Ți-om pregăti ceva de-i îmbuca
Ți-aducem și niște apă
îndată –
Nu te teme, găzduirea-i fără
plată…
Poate ai un gând, o întrebare –
Spune-ne ce te doare
Și de te-i îndura…
Spune-ne povestea ta –
Te-om asculta, te-om îmbărbăta
Iar maine când vei fi plecat
Vom rămâne cu suflet parfumat
De mulțumirea ta.
Baden / Aprilie 2012
Strigă-mă cu glasul iubitei –
şi-o să-mi treacă de dor!
Pe culoarea numelui meu
a turnat praf alb din cupe de flori
şi-a făcut un poem cu aripă
îndulcit cu gândul ei de-o clipă…
Oare câte silabe s-adun
ca să pot să cunun o boare de nor
cu-n future-n zbor?!
Tot neamul ei mă numeşte la fel;
prietenii iarăşi rostesc îndulcit
numele meu de ea făurit…
Parcă-i aud cum mă cheamă prelung
cu alean, de dincolo de-Ocean:
Ne –li –aaan !
Baden
/ Iunie 2011
Am aparut în lume pe-o geană de
tristeţe
Şi n-am putut nicicând să-mi chiui
bucuria…
Ma priveai, Doamne, de dincolo de umbra-mi
–
Altfel, de unde-acel balsam de legănare
Ce gândul mi-l purta ca într-o luntre?
Era în satul meu un cap de pod uitat
Şi mă-nrobea uimirea unirilor de
ţărmuri…
O, Doamne-al îmdurării, eu când m-am rupt
din Tine,
Prin şirul de părinţi
spăşiţi şi ei de vremuri?
Bunica mea, săraca, stătea dusă de
gând
Şi, ruptă de-osteneală, lua-n
neştire apă,
O pieptăna prin mâna cu degete trudite:
“Ce e şi apa asta? Sau ce-i cu lumea asta?”
De sensul încâlcit al muncii n-a prins a
se-ntreba.
O panseluţă-albastră repară fericirii nimbul –
Doar gârla-n curgerea ei mai seamănă
cu timpul…
Baden / Iunie 2011
se-așează Doamne-n calea mea
în timp de rugăciune
imagini pângărite trimise de
vrăjmaș
dar mă silesc să smulg din negru pe
albastru
și din cenușă fadă sublimul
vioriu
atunci prinde speranță retina-mi să ghicească
un chip de blând Iisus tradus în ape limpezi
în dâre de senin și veselă poiană
și m-oi lăsa topit și mut în
ascultare
să simt cum lin pătrunde-ndurarea Ta
suavă
șosele lungi de griji poteci de interese
dispar ca îngropate în gri și în uitare
de
m-aș ruga întocmai și m-aș lăsa pătruns
de glasul cel din gând ce-ndeamnă la
virtute…
mi-e inima prea grea de-atâta plâns neplâns
rămâi cu noi Stăpâne se face tot mai
noapte
primește-ne în staul în turma cea cu miei
pe mine și pe-ai mei.
Baden / Ianuarie 2012
pe mine când Domnul din cer mă gândea
pe tine te și scrise cu rosu-n dreptul meu
o mamă mai întâi menită să mă
nască
primi să mă-mpresoare în lume cu iubirea-i
doua fetițe-n umblet / hățișul de ispite
iar eu în calea lor un capăt de poveste
pe îngeri (cât se pare) i-a plămădit
bărbați
iar omului
- femeie -
oglindă de iubire
pe când fără pereche în anii
tinereții
în sensul zilei scormoneam și în sensul
vieții
si iată-mă răzleț și
meditând iubirea
e soarta ta zidită din ce gândești
și faci
e câmpul greu de-atâta roșu e greu
de-atâția maci
se duce peste-o zi și-o noapte frumoasa
dincolo de moarte
și rămân atâtea valsuri nobile
neterminate
se duc și pruncii fragezi sperați ca
dulce reazem
și rămane-n urmă murmur de cântece
de leagăn
“lasați trecutul cu alaiul lui de spini”
degeaba cugete suspini
că nu mă vreau din alte
rădăcini.
Baden / Februarie 2012
se prelinge lumina în ferestre
ne pune Domnu-n cale o nouă zi
oare vom călca în ea cu spaimă
ce pajişte de gând va înverzi
cum se va scrie ea în cartea vieţii
ploaia a şters şoaptele nopţii
la somn să renunţ abia de mă-ndur
în pridvor la mine-n gând
regina din vis şi-a lăsat un condur
de-abia mai descifrez prin ceţuri
colina dulce şi-o cărare
la poale – holda de porumb –
pe culme fraged un mesteacăn
cerşeşte azur.
Baden / Decembrie 2011
de câte a văzut
s-a murdărit oglinda
un veghetor sorbeşte în eter
neghioabe fapte cu pretenţie de modă
nimic nu-i mai cu sens decât să
mă-nsoresc
de zâmbetul din ochii tăi
sau să mă las cuprins de-un peisaj
ce mă inundă până în rărunchi
în viaţă orice rană prinde
coajă
şi-o vorba rea regrete plăsmuieşte
din zi în zi înţelepciunea scade
prostia şi trufia par a creşte
din mila Domnului istoria rămâne
în coadă de peşte.
Baden / Decembrie 2011
Ţopăiau ţigănuşii un
dans
Aşa de flămând de bucurie şi de
viaţă!
Au venit apoi, tiviţi în alb,
Copii de gospodari din toata valea –
Un tăvălug de frumuseţi cât
să inunde ţara!
Ai zice – primăveri la-ntrecere cu
vara;
O rupere de nori – şi norii
făuriţi
Din vetre mari fierbinţi de zarzări
înfloriti!
O nuntă codrenească îmi pare-a mă
pătrunde
Şi mă-nfioară-a ceterii zvâcnire
jucăuşă;
Tot dansatorul presărat pe-un verde câmp,
anume,
În taină, partenera, în ritm o
dănţuia…
Perdele mari de alb, prin lume deşirate
–
Copiii din Mireş şi-mprejurimi perindă
Estrada şi retina unei amiezi de toamnă
–
Fotografie-n suflet de-a pururea
rămasă:
Copilă, domnişoară – şi
niciodată doamnă.
Lucăceşti / Ianuarie 2011
domniţe fugărite din palate
de sceleraţi ieşţi din
văgăuni –
frunzele toamnei vişinii rostogolite
ecou de vijelii şi duh de risipire
se spulberă o lume se năruie un neam
iar ultimul ieşit va stinge şi lumina
şi vor pieri din lume aprinse amintiri
cărţi cu rănite pagini parfum de
povestiri
unde se scriu iubiri şi bucurii de-o
clipă
din fragedul tablou – doar urzeala pânzei
atât durează fericirea
cât focul din culoarea frunzei
mai multe zeci de ani trăiţi în lume
caiet cu poezii scăpat într-o genune
aproape că uitam ce probă e-nainte
ca un obuz care-a uitat să explodeze
şi şi-a adus numai acum aminte.
Baden / Noiembrie 2011
mă agățam strengar de-un funicular
s-ajung spre-un viitor de buzunar
semănase-n cale Domnul un dâmb
unde cupa mai atingea de pământ –
copil la vaci într-o verdeață de rai
pentru mine locul se desena cu chemări
de stație de tramvai
mă atrăgea un magnet dintr-un alfabet
cu neastâmpăr cu dor cu idei de icar
până când într-o zi s-a-ntâmplat
din cupă-a ieșit un bărbat
m-a prins de-o mână între pământ și cer
croindu-mi cu celaltă fără de
număr
lovituri peste spate și umăr –
noroc că și-a adus aminte
să-mi dea drumul de sus
ca la un sac de oseminte…
trecut-au anii / cum să nu te bucuri
nepoțica mea aleargă după fluturi
dar la mine-n suflet se cam face toamnă
pe pajiștea cu joc prinde a-nserare –
pune-mi
Iisuse blând la mine în gând
o punte spre a Ta-ndurare !
Baden / Aprilie 2012
E dureros de frumos peisajul –
Un ogor cu cântări de mulțumire…
Te caut, Doamne, în flori,
În prospețimi și culori…
Din streașina zării ninge tăcut
Cu binecuvântări…
S-a ofilit poporul meu de-acum –
Ferice de cei ce-au stat de taină
Pe-o laiță de la drum !
Prea puțini se nasc, și prea mult se
moare,
Deși sunt salcâmi înfloriți
De se năruie pamântul de atâta floare !
Raspântii-nsemnate cu cruci și cu
credință…
Suntem o rămășiță cu dor
și suferință –
Va face Dumnezeu cu noi ceva !
Gustăm, Doamne, veșnicia Ta
Tradusă-n ani, în zile și-n
căință !
De ce să râdă unii de sărăcia
noastră,
Când nu pricep povara de dulce-a unei doine?!
E vara pe sfâșite, concedii la fel
Și mulți din cei veniți întârzie
plecarea…
Să soarbă cu privirea, ar merge tot pe jos –
De-o să v-apuce toamna-n România,
Riscați să vă-nbolnăviți
de frumos !
Baden / Ianuarie 2013
Începe să fie toamnă;
Picură o ceară plânsă din conul de
pin;
Se împletesc frunzare cu fulgi de senin…
Biata mea doamnă !
Să fie bucurie oare ?!
Mi-apar în minte lunci cu flori,
Lume voioasă-n prag de sărbători…
Sau pauză de întristare!?
Aeroport pustiu !
Pe nicio tabelă nu se anunță vreun
zbor…
Pe ce coridor să dau de adevar ?
Sau m-am grăbit să fiu !?
Baden / Ianuarie 2012
mă cheamă-un telefon din depărtări
sa vin s-o văd pe mama în spital
cum m-a dus trenul parc-a fost un vis –
ajuns la pat o văd abia suflând
şi-mi spun ai mei că nu mai stă de
vorbă
dar cum mi-aude glasul prinde-a se smuci
strigandu-mă pe nume işi toarnă
bucuria
c-atâta işi dorea ca să mă
vadă
mă-ntreabă-n graba mare prin
ceţile durerii
dacă nu mi-e foame dac-am mâncat ceva
puţine a mai zis şi a picat în
comă
ajunşi acas’ cu toţii-ntr-un târziu
pe prispă pus deoparte un covor
cărămiziu
tot mama il păstrase ca la o adică
să i se pună sub sicriu.
Baden / Decembrie 2011
un chelner la masă distribuie timp
iar ceilalţi fripturi şi licori
însetate
îl simt cum adânc ochiul lui mă
pătrunde
cum îmi citeşte anii traduşi în secunde
eu ştiu că el ştie şi
ştiu că nu ştiu
rostul trecerii prin hăţişul cu
lume
atâtea clipe fără de folos –
umile treburi –
bujori roşii fărâmaţi prin ierburi
pe cel ce-a copiat la teza viţeii
l-au condamnat la plictiseală poeţii
de mi-aş aduce-aminte visele uitate
ce geografii uimite s-ar desena-n retină
schimb bob de nisip pe secunda de vreme
şi-mi trece toată viaţa într-o
juma’ de zi
lumini cu umbre se joaca de-a prinselea
copii voioşi se joacă de-a
v-aţi-ascunselea
mă dau bătut – domniile-s de-o
clipă
iar clipele se prăbuşesc în lut
nu dă lăstari în timpii ce-or să
vină
decât clipa care a durut.
Baden / Decembrie 2011
Te gust Iisuse
și sorb din Tine-o mică-nghițitură
în mine-adânc le-ador pe amândouă
și parcă mă îmbrac cu haină
nouă
și cu povață pentru sfântă
viață
cine să fie-această voce / cine
mereul dialog între un eu și mine
poate că este înger veghetor
peste un eu buimac și călător
caut cu mintea merg și pe ghicite
așa cum sunt așa cum am fost
Dumnezeu mi-a pus în mine un rost
în toată-nvălmășala zilelor
trăite
măsor cu privirea de-alungul și
de-alatul
Te caut în mine mă caut în Tine
și-aproape ne găsim unul pe altul
din veacu-acest trucat ca dintr-o casă-n flăcări
apuc ce-a mai rămas de apucat
un act de-identitate la-ndemână pus
pe care este scris Iisus.
Baden / Februarie 2012
Hai să ne spunem vorbe dragi
Gândind la tihna din zăvoaie –
Tu, aşezată într-un colţ de gând,
Iar eu, în colţul din odaie.
În contul tău întreb şi dau
răspuns,
Şi dreapta-mi pe obraz, tot pe a ta o cred –
Picturile din jur grăiesc în mierea serii
De zilele-mpreună – pe care să
aleg?
Că e în mintea mea un cer de nostalgii
Prea strâmt să-ncapă
şi-alţii, decât noi –
Faci primăveri să-mi curgă prin
auz
Cu glasul tău de-adolescente ploi.
Nu mai trăiesc un timp, ci numai un
răstimp
De la plecarea ta pân’ la a mea plecare –
De pun zăvor la zgomotele lumii,
E-aşa de vie preajma ce ne are!
Tot singur şi tânjind după iubire,
Clădit-am încheiere poemului trudit –
Mi te-a sădit în drum şi-n amintire:
Pe ea iubind-o, Doamne, pe Tine Te-am iubit!
Lucăceşti / Ianuarie 2011
De câte foi să mă desfoi
S-ajung iar la copilul zugrăvit de voi ?
M-ați încolțit cu întrebări sfâșietoare
–
Mi-e timpul mult prea strâmt și mă doare…
Că iată, primăvara se citește
iar
În verde Veronese de mesteacăn,
În gureșe vâlcele și în scâncit de miei
Si n-o mai văd azi cei plecați ai mei.
M-am temut de prăbușiri în hău,
Sinistre guri de mine părăsite;
M-am aciuat în intime tăpșane cu surdină
Cu-abia șoptit zefir și cu lumină lină.
Mi s-a cerut să depun
Declarație precum că aș fi nebun –
Le-am spus la toți că n-are niciun rost:
Sunt numai prost.
Și cum n-aș fi când eu zic da în loc de nu,
Rămân blajin și cu privire
potolită
Pe când potrivnicul mă înconjoară cu
Mers înțepat și cu privire-afurisită.
Baden /
Decembrie 2012
Nu ştiu să mă mai bucur,
Nici să mă-ngrijorez
(Cum o făceam odinioară tu şi eu) –
Atâta zbatere, mâncăruri,
curăţenii…
Urări şi veşti de bine venite de
la toţi…
E-o vreme ce cu alta asemeni nu se vrea:
Domnul Iisus se naşte, creşte,
pătimeşte
Undeva, în tăcere, în inima mea.
Avea un rost pe lume scânteia de alint
Ce licărea-n privirea ta plină de
grijă –
Să fie totul gata, când pruncii, de la
şcoală,
Vor fi sosit în prag cu tinereţe-n glas;
Azi doar în gând nutresc serbările de
slavă –
Nuiele de idei în gard păzind grădina
–
Pe internet cu Narcis mă mai văd
Sau mai vorbesc din când în când cu Crina…
Da’n gândul meu, Ancuţa se
frământă,
Tot spală lenjerii, deretică-n dulapuri
Şi şterge teracota pân’ la luciri
sublime…
Cămăşile-mi, mai abitir decât pe
toate,
Le spală chiar cu mâna ei
La guler şi la pumnuşei.
Lucacesti / Noiembrie 2010
Şi parcă-ncep să nu mă mir: 
Prin minte trece un zefir,
Cum Domnul m-a gândit cândva,
Din necuprinsa lui iubire,
Cu-alese drumuri şi deschise porţi,
Cu soaţă, fii şi cu nepoţi
–
Şi mi-a dat drumul peste ierburi necosite,
Peste culori, parfumuri şi-ntrebări…
De-abia trecută clipa, mă trezesc
Că sunt un vis visat şi mi s-a
şters
Cărarea neumblată mai departe…
Până mai ieri mă cotropea uimirea
Că se făceau trei ani şi-mi
înflorea grădina
Cu Narcis şi cu Crina…
Acum, în aval de “Sânziene”,
Când totul se învăluie în taine,
Mi-e dat să mă-nfior de-atâta
bunăvrere,
Cum Cerul s-a-ndurat să vin din România
Să fiu de faţă că se fac trei
ani
De când se-avântă-n frumuseţe şi
în zbor
Scumpica noastra Julia-Maria.
P.S. Luaţi
aminte, dragii mei,
De ziua scumpei noastre şi la zâmbetul ei,
Se trezesc din cămări de miresme
Florile de sânziene şi florile de tei…
Baden / 25 Iunie 2011
imagini virtuale culese de pe net
cu râuri confluente şi locuri de popas
în mine au rămas să se-odihnească
vulturi
ori geografie ruptă din cele patru vânturi
când întâlnesc prieteni privirile-mi suspină
îmi pare că mai aprig urc trepte în
lumină
români de dincolo de prut
om cu femeie car şi plug
câmpul arat şi tot norocul lor
surâsul fetei lor fecioare
revarsă primăvară pe ogor.
Baden /
Decembrie 2011
Chiar mergând,
merg îngenuncheat, în gând,
în faţa slavei Tale,
Dumnezeule Sfânt!
Chiar fugind,
fug iubind
şi mirându-mă cum sunt
de Tine flămând.
Mi-e foame de stele,
mi-e sete de cer;
lut viu şi zâmbind
spre lumină suind.
Inundat de dorinţe
şi nins de visări…
Ci, iartă-mă Doamne, că…
încă îmi pun întrebări.
Lucăceşti /
Ianuarie 2011
Au ruginit din nou copacii
pe dealul Gârdanilor
Mi se şterge din minte
şirul anilor
A câta toamnă cu tine,
a câta toamnă fără tine?
Şi te culeg din poze
fetiţă preacuminte
De la părinţi sfioşi
cu multă luare-aminte
“Dă-mi mâna să te duc
prin codrii mei de linişti “–
Trecută este fila,
finita opereta…
La o găina cu conci
noi îi ziceam “Conceta”
Pe pisică o strigam
cu numele “Ţica!”
Şi bietei căţele, Eliza,
îi spuneam “Neruşinata”
Ne era dor de ele
de la o zi la alta…
Ce pline de sens sunt aceste
scântei de trecut!
Ce fără vină curgea timpul
peste noi !
Şi parcă nici n-a durut…
Lucacesti
/ Ianuarie 2011
făceam o lume să existe
noi doi Ancuţa doar noi doi
poveştile vieţii câte le ştiu câte
le ştii
o plămadă de ninsori şi
păpădii
acum despărţite de ecranul vieţii
cresc între noi zi de zi pereţii
o lapoviţă haşurează aerul din preajmă
îmi vine să te-ntreb dacă să facem
focul
te recompun din crânguri şi lumini
care e rostul astei lumi care e jocul
de case părăsite azi mă trec fiori
se schilodesc în mine viori
a fost un Iisus şi încă este şi-a
promis
ca ne croieşte viaţă din iubire
o să trăim alături ca doi
fraţi
ce bine ce bine ne va fi
că nu ne-am despărţit certati.
Baden / Decembrie 2011
A mai rămas un timp să umblu
pe căi suave de-amintire
oriunde orizontu-mi pare trist
e-aşa de-aprinsă-n mine-absenţa ta
că parcă eu sunt cel ce nu exist
caut un rost, caut un sens
caut o cale bună de mers
mi se pun în pânza privirii baraje
ochiul nu vrea să-nghită peisaje
din ce în ce încep să nu mai ştiu
încep să nu mai pot să ştiu
în tinda sperării se face târziu
(piatră rotundă-ntr-un prund pustiu)
citesc agale fraze-nţesate de cuvinte
la rostul lor refuz să iau aminte
iau seama doar la păsări şi la
frunze
la vântul ce îmi pare că
şopteşte-un nume
poate aşa se seamănă
copilăria-n lume…
Lucacesti / Ianuarie 2011
dacă iei litera din literatură
rămâne numai ură
la mine-n sat e câmpul presărat
cu semene cerești /
cu litere dumnezeiești –
atâtea neamuri de flori!
vin cosașii la ierburi pe rând
si culcă literele la pământ
le vrăjesc la soare și le adună-n
volume –
căpițe și clăi cu fața
la lume
de treci vara la noi pe poteci
lași în urmă biblioteci
m-a-nrobit o slovă dintr-un cuvânt –
învăpăiata garofiță de câmp…
în Muscel plutește o boare prin poiene
–
“cine-n dragoste nu crede
n-ar mai călca iarbă verde…”
Baden / Martie 2012
unde un gând durut de închinare
de prea trudit țăran fără
relaș
face s-apară-n peisaj un mic sălaș
cinstind pe Domnul ce pe toți ne are
arunc din raftul minții pe podele
filosofii tratate istorii rebele
c-am încetat de mult să mă mai mir
când toate pier în prag de cimitir
în grinzile de lemn s-a îmbibat
mirozna repetată de tămâie
și parc-aud cum sună iar și
iară
tânguioasele litanii de seară
în carnea mea și-a lemnului ascunse
zac împletite negrăite vârste
ce-au respirat din toamne ierni și veri
același aer hrănitor învins de dor
vin de departe oameni și de-aiurea
gândind c-aici e mai degrabă mântuirea
în august când merele au gust
cu chemari de dulce și de miere
ca libertatea sclavilor de la galere
a fost o-ncepătură peste fire
caci se-ntamplase-n axul zilei ca să fie
câteva clipe lungi de veșnicie
când îngerul Gavril veni la o fecioară
cu dumnezeiasca solie.
Baden / Februarie 2012
Fular pierdut prin tufe - piele de şarpe:
să fie ascuns pe aproape, să se fi dus
departe?
Coarne de cerb găsite stupid în cărare
-
atâta avere pierdută fără act de
donare...
ca tânăr călugăr ieşit din frizerie
und' şi-a lăsat şi barbă, şi plete -
scăpat în civilie...
trebuie că se plimbă imberbul
fără rost
ca ocnaşul dus din post în post.
Dar aripa găsită-n potecă,
la-ntâmplare:
sa fie de înger, de pasăre rară?
să fie de venire, să fie de plecare? -
şi dacă de venire: cu veşti de
bine, de-ntristare?
În viaţă, orice semn mă pune
la-ncercare -
iubiri şi aşteptări le-am
descifrat din vise,
le-am citit la viitor ca pe pagini nescrise...
Iar dacă-n pajiştea-mi de gând
se-aşterne-o melodie pentru prima oară
-
voi gasi-n calea mea o vioară?
Ploieşti / Decembrie
2010
în plămada noastră de lut
a pus Domnul cifrul devenirii
prin semne zise “întâmplări”mi-a dat de
știre
cu cât mai mult voi ști să iert
cu-atâta mai puternic m-oi vedea
peste oameni și fire
<<ce mai faci prietene al meu
cum iți surâde dimineața pe
retină?>>
<<mi-e cald și m-aș scălda
nu-n ape/ ci-n albastru
ca într-un vis cu înger de la răsărit
numai odată în ochi m-a privit
și toate emailurile mi le-a citit>>
<<o/ mai presus de asta de-ar fi să se
poată
m-aș scălda într-o sete de apă
dar și mai presus/ de-ar fi cu
putință
m-aș scălda în sete de
credință
mi-ar fi mai clare toate începuturile
mi-ar sta la indemână toate
azimuturile>>
<<e-o-nțelepciune și o mare
taină
dupa o biata viață ne cheamă Cel
de Sus
Cel Ce ne paște-n lumea asta și ne are
iar pentru toată veșnicia cere-n schimb
un pic de ascultare >>
Baden / Noiembrie 2012
De iei din culoare ce-i viu,
rămâne cenuşiu!
Din teamă de culori vulgare,
am apelat la griuri obosite,
ca la nişte strămoşi ai altcuiva…
Postaţa de vreme cât n-am iubit,
e-un timp schilodit –
Căci nu cu roşu am pictat,
ci cu nevoia mea de roşu;
Şi nu albastru-am aşezat pe culmi,
ci setea mea de-un mâine azuriu.
Culeg de pe ruini nectar de nobleţe:
Nu ţipătul culorii, ci amintirea ei
o chem ca pe-o şoaptă cu pleoape plecate…
Prefer iubirea tainică, din umbră,
şi pun surdină cuvântului “glorie”;
drumurile se fredonează singure
la capăt de istorie.
Tot încerc să zugrăvesc în cuvinte
caligrafia unei melodii sfinte…
Mă grăbesc să-nfăptuiesc,
ca un apucat,
cu gândul la aroma licorilor
de altădat’…
Şi nu cred în văpăi de parade
–
Să se ştie: doar durerea e vie!
Lucăceşti / Ianuarie 2011
Din pământ negru suie către cer
Mesteacăn alb cu sevele curate
Să bea albastru, să se-mbete de mister
Şi să ne spună nouă-apoi pe
toate…
De ce mi-l simt aşa legat de suflet? –
Prieten drag împotmolit în vise…
Poartă-n veşmânt postav de curcubeu
Cu toate-a lui culori îngrămădite!
Ce sete de mărturisire-mi vine!
În albul tău mi-aş îngropa povestea
–
Că-n susuru-ţi de jale, la graniţa
cu somnul,
Îmi pare că-mi grăieşte blând
chiar Domnul…
Pe trupul tău, hârtia sporeste tot mereu
–
Pe câte coli A 4-am putea scrie
Scrisori de mulţumiri la Dumnezeu !
Baden / Iulie 2011
O, ce plin de bunătate-ai fost cu mine,
Doamne!
M-ai ales ca pe bobul cel bun şi m-ai pus
deoparte
Am putut să cad de-atâtea ori,dar
m-ai ţinut pe palme!
O, Domnul meu, purtarea Ta de grijă
şi mila, şi-ndurarea!
Ce mândru sunt privind în urmă
la viaţa mea trecută!
Tot ce-a fost bun, ce-a fost izbandă
e numai darul Tău!
A mea a fost doar teama, prostia,
laşitatea…
Mă duc prin lume cu un dor de noi
prietenii
Şi am credinţa că în cale Tu-mi
semeni
oameni buni!
O, Domnul meu, Stăpânul vieţii mele
–
izvorul iubirii
Să-mi curgă mai departe prin valea cu
flori
a
privirii!
Lucacesti /Septembrie 2010
Mă-mbrac acum cu amintirea mamei, 
În portul ei specific de Muscel:
Basma pe cap, iie-nflorată și cu
fotă
Prinsă frumos cu bete-n mijlocel.
Nicicând în lume n-am văzut-o altfel –
În sat, în câmp la lucru ori în
călătorie;
De-a pururea curate, veghind la rostul casei,
Mânuțele ei toate le face și le
știe.
Paradă nu făcea de portu-i de la
țară
Cum fac unii-n soroace , în mitinguri pe scene,
Era atât firesc în gesturile-i toate
Cum face via struguri, cum face mărul mere.
Atâta cumpătare la vorbă și în
lume!
“Patriotism” și “Țară”- prea multe
nu mai spun,
Dar povestind de-nvățătorul ei de școală,
Parcă vorbea de tot poporul român.
Podoabe n-a purtat din feciorie…
Elegantu-i gât și netedul obraz !
Se tot trudea prin zâmbet să ascundă
Trecutul ei de-obidă și necaz.
O mai vdeam, dereticând prin casă,
Cum fredona cântări din tinerețe…
Din când în când, și cufundată-n lucru,
Scăpa chiar versuri bine înțelese:
“Drag mi-a fost calul bălan
Și neicuța militar…” sau
“Mândra mea, sprâncene multe,
Ce le ții posomorâte…”
Cu mare grijă ne-a-mpărțit la
toți
Tot ce țesuse ea de-a lungul vremii…
S-a dus apoi din lume, și ne-a lăsat în
prag
Doar dor și drag…
Veșmintele ei bune le ținem amintire
–
La fundul lăzii am găsit marama:
Musceleanca de mama!
Baden / Noiembrie 2012
din griul cerului vin flușturatici
neconsistenti și rari fulgi de
zăpadă
ca oarbe musculițe de otet
ce nu știu calea care s-o aleagă
și parcă timpu-și bâlbâie
cadența
e un hiat între silabe de-amintiri
puteai să fii / putea să fie și n-a fost
în toate pare să fi fost un rost
precum cuprinde-nvățătoarea ca să scrie
mâna școlarului cu toc pe coala de hârtie
așa din umbră Domnul m-a îndemnat spre
bine
mi-a dat răbdări / m-a pus în calea ta
pe mine
apoi prieteni și tovarăși și
stranii întâmplări
cum s-au mai dus ai mei / cum neamul s-a topit
o rămășiță dă
lăstari pe cine știe unde
ca dâmburi cu tufișuri ca țarine
rodinde
și scormonesc în viață ca într-o
ladă veche
că încă dau de lucruri să-mi
amăgească vremea
sub ceru-acesta puhav cu gânduri de zăpadă
m-așteaptă uși deschise /
încă mai am prieteni
o / de-aș avea în cuget smerenie de
iarnă
și-o așteptare calmă ca lâna de pe
miei
pe pagina gândirii Divinul meu Stăpân
să ningă cu idei.
Baden /
Februarie 2012
Ancuței mele îi plăcea
Apa cum sună s-o audă;
Și fricile, și visul rău
Căsuței i-ar fi dat ocol,
De vreun vâlcel s-ar fi-ndurat
La noi în curte ca să curgă…
Cum eu plecat și stând cu treburi –
Ce crunt mușca singurătatea
Din tremurânda ei sfială!
Și-o liniște cu ritm barbar,
Ce se ivea de la o vreme –
Cum îi turna în suflet jar!
Un clipocit zglobiu de apă –
Ca un vecin de omenie:
“Ce mai faci, bade Andrian?”
“E timp frumos, lele Mărie!”
Dar prea am stat printre străini…
Și-n vis, vreo apă, tot stătândă…
Zăcea în balta ramolită
Un nufăr alb, atât de alb!
(Corabie fără catarg!)
Și m-am întins, și-am dat să-l prind…
Dar tot s-a fărâmat în palmă…
Ce semn destinul îmi dădea!
Și-am înțeles cu-ngrijorare:
Curatul nufăr a fost ea…
Și eu, la fel, rămân uitat,
Privind și prins de nostalgii
La mișcătoare limpezimi…
Mă răscolește piatra udă
–
Ancuței mele îi plăcea
Apa cum sună s-o audă.
Baden / Octombrie 2012
Mi-e dor de-un sat cu case românesti,
Cu oameni la taifas pe laiţa de la drum…
Căci am iubit de când mă ştiu
Câmpuri de ocru auriu –
Copilaria mea pe strune :
Bot blând de vacă la păşune…
Trudite trenuri plecate din gări…
Cu anii tociţi, cu ochii lipiţi
De-o toamnă-aşa nurlie…
Mi-e gândul bolnav de atâta frumos –
Câte zile-au trecut, câte zile mai am…
Să aud o talangă acum dintre
ceţuri
M-aş desprinde din viaţă
Ca un măr de pe ram.
Baden / Noiembrie 2011
-
Bagă la
cap, poate o să-nveţi :
Apa “Borsec” este apă cu ţepi.
-
Stau ca pe
spini; tot sună un câine de la vecini.
-
Ce-ţi
spune tata-n telefon de-asculţi aşa de bine?
-
Îmi spune
că mi-e dor de mine.
-
Am cinci lei
la CEC şi-asigurare, ştii bine,
Pe lângă cât am, de-mi mai rup şi o
mână,
Îmi cumpăr rotile.
-
Păpuşa ta cu breton şi cu
voal
Nu e-n sertarul de jos; e pe deal.
-
Hai să ne jucăm de-a “Nu suntem
acasă”
Eu esc la magazin, tu eşti la farmacie
Dar ieri pe vremea asta noi sânteam pe masă.
-
Lasă-mă, mă doare, am oboist !
-
Te-am murit !
-
După
noapte vine zi, uite că ştiu…
-
Iar după aşteptare vine târziu.
Baden / Ianuarie 2012
Trăznit de-o veste rea
Păşesc prin sfâşieri de gânduri
–
April se-anunţă cu sfieli:
Văd galbenul din corni si-abia-ndrăznite seve…
O lume puhavă alunecă pe-alei
Şi-atâta rost e în umblarea ei !
Se scarmănă în gându-mi speranţe
si-aşteptări…
Ce-a plănuit cu mine Cerescul meu
Stăpân?
Mi s-a lăsat o vreme ca-n linişti să m-adun…
Un verde crunt de mult prea multă
viaţă
Se varsă de pe-un deal peste-ntristarea mea…
Sa se ridice Narcis când va-nflori narcisa
Şi să zâmbească alb nădejdiei
din noi!
O, prea bogată ţară şi prea sărac popor !
Mi s-au tot dus copiii spre dosnice miraje
Si L-am rugat pe Domnul să-i
ţină-n paza Lui !
O, de le-ar da, în taină, izbânzi cum mie-mi
dase –
Atunci un zarzăr fericit mi-ar înflori în
suflet !
Inima sângelui se-ascunde-ntr-o idée,
E-o-nţelepciune ce m-ajută ca să
cresc –
Oricât s-ar strânge-n juru-mi gardul de
prăpăd,
Tot Te iubesc, Slavite Dumnezeu,
Tot Te iubesc !
Baia Mare / Aprilie 2011
aripile nu cresc la vedere
la oameni se ivesc doar undeva
pe dinăuntru
Creatorul a toate poate a zâmbit
cand vâslei pentru aer îi puse surdină
ca umbra unui nor peste o grădină
nu-s fericit că păsările mor
că rămân aripi uitate pe ogor
ca simple crengi desprinse de furtună
uneori
îmi foşneste la tâmplă
o aripă de cântec şi de dor
sau de speranţa de-a ajunge-n celalt
ţărm
privind răpusa pasăre-n cărare
la evantaiul ei cu sprintene culori
trăieşte mai departe-n mine o
părere
în pasăre-a murit doar carnea cu durere
căci pana saltă fremătându-se a
zbor
iar fulgul unduieşte-a mângâiere.
Baden /
Decembrie 2011
Cumpăr pământ! cumpăr pământ!
Cumpăr ţară de
aşezământ!
Cumpăr un pogon de gânduri şi un drum
spre casa din gând!
Aşa-i de deasă liniştea, şi
de-nflorită vrerea!
Ce sfântă e ţărâna – şi
ce grăitoare tăcerea!
Iar de-ar fi să fiu silit să vând,
Mi-ar sulfa prin amintiri un vânt
Şi aş rămâne la răscruci de
aer,
Cu întrebări fără răspuns,
fără cuprins!
Fă-mă stăpân pe o nuia de-alun, pe
umbra ei,
Pe anotimpurile din juru-i şi pe glasul mamei…
Cu tălpile goale, pe poteci de lut, zbicite,
În căutarea tihnei mă văd mergând, gândind:
De unde vin ? – poate-am lăsat în
urmă uşi deschise
Şi urma paşilor mei mai stăruie
prin vise!
Nu cutez să mă bucur; am răbdare –
Nu clipa de faţă vreau s-o
trăiesc,
ci clipa următoare…
Tot mai revin, iubito, pe-aici, prin
Lucăceşti,
Unde-ai fi putut să fii … şi nu
eşti .
Lucăceşti / Februarie
2011
Ce frumos miroase o cană
Din care ai băut cândva cafea !
Te-ncearcă o nostalgie rară,
Ca după o persoană dragă
Condusă de curând la gară…
Ah, gările: fuștei la scara timpului !
Vine peste mine o vijelie de dor –
Ah, cum aș cumpăra din calea hoților
Casele părăsite ale moților !
Ai băut vreodată apă din ulcior
Să simți cum vremea curge printr-o frunză ?
M-aș fi făcut la viața mea teslar
Și-aș fi croit din carnea lemnului o
pânză:
Șindrile de acoperit spărturile din
suflet…
Sau ai văzut ce dragi i-s caii, câinelui de
casă?
Le duce dorul tot cuprinsul zilei, mai trecute;
Le sare pan’ la bot în lătrătură
deasă,
Nu ca să-i muște, ci ca să-i sărute…
Așa mă poartă gândul, sorbind aroma cănii
Ce nu mă-ndur s-o spăl, să nu se
risipească
Fărâma de frumos din viața
românească…
Bogat în nostalgii, las altora puterea –
Ceva
va face Domnul și cu a
noastră țară…
Ca fulg de păpădie și
cunoscându-mi vina:
Cum aș putea să judec
eu grădina?
Baden / Noiembrie 2012
Prin necosite ierburi și cu flori
Durere-i să te plimbi făr-o
iubită;
Frumos s-a dat și sete de frumos –
Pustiu-nghite ploi într-o clipită.
Din umbra umbrei, Doamne, mă veghezi
Și jarul din rărunchi mi-l lași
aprins…
Mă duce soarta parcă dinadins
Prin umbre de aluni, coline verzi…
Strecoară-mă prin gene cu candoare
Și pune gard durerii ce mă doare
–
Sunt doar plămada Ta, o știu prea bine
Și Însuți Tu Te chinuiești prin
mine…
Încerc să-nving hățișuri
nepătrunse –
Îndrăgostește-mă de Tine, Doamne
Iisuse,
Zidește-mă-n iubirea ta cea mare,
Din țesătura ei să nu mai am
scăpare…
Dar zică unii ce vor vrea să zică
–
Din tainițe de vremi mă cheamă,
mă invită –
Prin necosite ierburi și cu flori,
Durere-i să te plimbi făr-o
iubită.
Baden / Iulie 2012
Eroic s-a trait și se trăiește
încă
În Țara moților cu case părăsite;
Privirea-mi de valah se-mpiedică de-o vreme
De noile locașe-n beton, șarpante
drepte
Ce n-au pe vino-ncoace srtăinele zidiri:
Vile fără glorie, fără
istorie, fără trăiri…
Confort și lux împrumutat de-aiurea
Cu ifos de tulpină sfidandu-și
rădăcina…
Dar și mai trist – sluțirea
căminelor de-altdată –
Verandă cât de mică, dar zâmbet în
lumină…
Închisu-le-au să aibă căldura mai
sporită…
Când am văzut la ele cum le-a lovit ursita,
Fierul cornier l-am blestemat și eternita.
Mă uit la case răzlețite pe atâtea
coaste –
De-aicea au plecat cândva flăcăi la
oaste…
Mi-e draga casa asta cu cearcane-n ferești,
Cu riduri în pereții coșcoviți de
vreme –
Mă-npotmolesc în dorul natalei mele case,
Sorbind uitat parfumul ruinelor ramase,
Fostul stâlp de poartă, căușul la
izvor…
Se vede că la toate le-apune câte-o stea:
De ce al vostru farmec stins
Se-ngeamănă așa aprins
Cu viața mea?
Baden / Noiembrie 2012
O, Domnul meu!
Ce minunat e să am a povesti
despre bunăvoinţa Ta către mine!
Îmi pare că umplu văi de-ntuneric
cu blânde culori mângâiate duios
de norii-mbătaţi de sidef şi de
alb…
Iar pricina iubirii vor ghici-o mulţi,
cum mă prind vârtos de speranţa
că tina trecutului meu ai trecut-o-n uitare…
Să mă văd ocolit de aspră
sentinţă
şi să ridici asupră-mi pleoape de
îngăduinţă!
O, să nu se-amintească vreodat’
de timpul trecut schilodit de păcat!
O, Doamne Iisuse, ce-mi rămâne din lume?!
Când mă gândesc la bunătatea Ta,
tăcerea din juru-mi freamătă
ca o pădure…
Baden / Iunie 2011
Aduce mama rufe înghețate
Și le înșiră să se mai usuce
–
Miroase a curat și-a demnitate,
Un vânt prin amintiri cu peisaje ude…
Se primenește ochiul când privește,
Urechea ia aminte când aude…
Că mai ‘nainte de a fi văzut stafide,
Am știut ce-nseamnă stafidit –
Se îngrijiră-a omorâ din cărți
Demna figură-a mareșalului valah…
Iar setea mea de adevăr, în zecile de ani,
M-am tot căznit să o amân, să o împac…
Se desena cu doi versanți ideea:
De s-ar fi-ntors victorioși
Ostașii noștri din Crimeea !
De unde, Doamne, mai apoi,
Și cine i-a adus…
Căci numai nu au fost români
Și nici acuma nu-s !
Aduce mama rufele din ger;
Miroase a curat și-a demnitate –
Dar istoria nu mai are dreptate.
Baden / Ianuarie 2013
gândit-au oamenii pe zei
cu fulgere-n priviri
întocmai ca și ei hulpavi
de-amoruri ilicite și măriri
și mai se nasc unii cu pofta
de-a fi stăpâni si peste semeni
pun strajă crâncenă-ntre ei și cer
cum ai pune-o cortină-ntre gemeni
am fost o frunză și încă sunt
în lipsă de câstig atârn așa usor
că sunt purtat de orice vânt
dar gândul mi-e numai la zbor
c-aș vrea să înot prin ape de timp
să mă absoarbă o zare adâncă
unde clocotește mila Celui de Sus
ca izvorul din stâncă
încă pe cale aș presimti
că acolo la hotarele somnului
e locul unde am fost gândit
iar poezia e respiratia Domnului.
Baden / Noiembrie 2012
Mă opresc pe-un dâmb din lunga mea cale
–
Averea mea de-acum? – amintirea
bunătăţii Tale!
Trecutul scăpat printre degete, cu rost
şi fără rost…
Acel putea să fie – şi n-a fost…
Din cărţi am prins curaj chiar opera de-a-ncepe –
Culeg aripi de nădejde citindu-te, Davide
poete!
Căci Domnul este-aici în drum –
O, Domnul meu, de-un veşnic ACUM!
Nu-i chip să Te caut altundeva –
Să se bucure Domnul din inima mea!
Mă cuibăresc în mulţumiri,
oprindu-mă în prag –
M-ai ajutat! M-ai ajutat! M-ai ajutat!
Domnul meu! Şi Dumnezeul meu!
Stăpânul meu drag!
Lucacesti
/ Ianuarie 2011
Calul cel cu glezna ruptă
A fost împuşcat în cap –
Rostul mersului şi-al vieţii
Se pierdură în neant.
Daţi-mi un rost – şi o să
scurm pământul!
Daţi-mi un rost – şi-o să
cultiv grădini!
Cât rost pe lume e, miroase-a nemurire
Şi par să fie zorii trecuţi prin
trandafiri –
Altfel, o parodie a unui vis macabru
Cu paşnici cimitire şi damf de
lumânări.
Câtă nemoarte este în florile din mai!
Si ce deprinsă lumea cu ura şi
ranchiuna!
Sărmani părinti, strămoşi
– în certuri tăbăciti,
Cum v-aş croi, să pot, o cale de
lumină!
Pot numai doar să cuget la culmi şi
decăderi,
La ziua cea de astăzi, de mâine şi de
ieri…
Că, de- aş putea să cern tot grâul şi neghina,
Ce lesne aş pricepe, Treimea cea din Cer,
Că este numai Una!
Baden / Noiembrie 2011
O, Domnul meu din vise,
Nevrednic
sunt de ușile deschise…
Prin pânza anilor trecuți ce nu mai dor,
Purtarea Ta de grijă mă urmează ca
un nor…
De mi-ar veni pe buze mulțumirea pe
măsură !
Dar stau nedumerit și cu-ncleștată gură,
Că-n roata vieții-s
agățate-ncâlcituri,
Cuvintele troznesc la-ncheieturi,
Silabe-ngrămădite fac cangrenă…
Să nu mă fi lăsat robit de-atâtea
griji nătânge !
Ce mi-au scurtat și vreme, și gustul de
a plânge !
Acum, la ceas târziu, mi-e sufletul tihnit:
Îti mulțumesc pentru blândețea zilei
ce-a trecut !
Cer încă îndurare, Cerescul meu Părinte
!
În cămăruța mea, ca învelit de-o
haină,
Fă să mă-nvăluie o
liniște de taină
Și-o pace de netradus în cuvinte!
Baden / Decembrie 2012
Vrerii Tale, Doamne, fă-mă rob,
Să nu-mi pătrundă-n suflet ape
vinovate;
Lăsatu-m-ai să mă înfrupt din
toate,
Să hoinăresc, în gând, până la
stele –
Ci – iartă, Doamne,
libertăţii mele!
Căci, iată-mă iarăşi
vinovat,
Iată-mă din nou mânjit de păcat!
N-am fost vrednic să păzesc grădina…
Cine-a putut să citească lumina?!
În mâna Ta sunt toate veacurile,
În mila Ta sunt toate leacurile!
Mă uit cu-ngrijorare la uşă şi la clanţă:
Şi-ntârzierea e-o undă de speranţă…
Lucăceşti
/ Ianuarie 2011
Nu cumpăr nimic,
Dar nu-ți fac nici un rău –
Am intrat să mă-ncălzesc
La blândețea surâsului tău…
Afară
e-un vânt costeliv
Ce duce-a pieire și-a boală –
La tine miroase-a uitare de timp,
Când lumea e tristă și goală…
De aș
găsi ușile deschise,
Aș intra-n cămara ta de vise;
Ți-as pune pe masă o floare de gând
Și te-aș face mesteceni s-auzi
fremătând…
Dar, ia, îmi văd de drum hoinar,
Fată cuminte de la bar !
Te-or întreba de după gard:
Li-i spune că a fost Ronsard…
Cum sunt sărac, ți-aș oferi
O pernă de azur să-ți pui obrazul;
Umplută cu poemele mele ar fi
Și te-ar feri de tot necazul.
Baden / Octombrie 2012
când intră soarele-n nor
e-așa de proaspătă tristețea
și tihna vieții coborândă
iar dreapta prinde gust de mâna stângă
și deznădejdea crește-a ei
dobândă…
de-abia atunci iau seama la tâlhari
conviețuim cu muște cu șoareci si
țânțari
noi nu trăim / ne pregătim trăirea
ca pagine răzlețe apare fericirea
zâmbesc naivității cu zugrăviri de
chipuri
de paradisuri fără anotimpuri
fi-vor slujbași ne-nchipuit de mulți
cu vrednicii cu mult deasupra mea
adesea mă visez doar eu desculț
când toți în jurul meu sunt
încălțați
sau caut haine în zadar și mi-e rușine
când toți în juru-mi huzuresc de bine…
învăț atunci să prețuiesc
puținul
o / de-aș deprinde slujba soarelui
voios
să dau și eu o rază de sfântă
bucurie
cuiva cu umbră rece în suflet cuibărită
poate c-atunci în cuget la mine în adânc
o cămăruță potrivită
tocmai s-ar ivi
să-L găzduiască pe Slăvitul
Duhul Sfânt.
Baden /
Februarie 2012
Prin crăpături de aer
vine către mine
haotic şi zglobiu
un fluture cărămiziu…
Poate aduce-anume
solie dintr-o altă lume
din limpede eter
o şoaptă de mister…
Îmi pare că zăresc un sens
şi-n căile fără de mers;
petale de zădărnicie
dau iz de trăinicie…
Aşa lăsat-a Dumnezeu
să râzi şi să te bucuri:
lumina se fărâmă-n curcubeu
şi lutul se fărâmă-n fluturi.
Lucăceşti / Ianuarie / 2011
soldat străpuns de glonţ
mă sorb depărtări spre ai mei
până când n-o să cad până când
sunt aşa de viaţă flămând
mi-e grijă că mă văd privit
mă-ntreabă de ce-am zâmbetul strivit
n-am glas să răspund dar fac paşi
se strigă izbândă se saltă voios
e-o vale cu flori şi verdeaţă de
vite
mă-ncearcă leşin şi văd
ca prin site
să nu le surp bucuria / rezistă!
i-aşteaptă mirese –n pârleaz de
ogrăzi
ar fi cum aş cerne moloz pe livezi
nu-mi cereţi să zburd să clamez
iubita mi-e-n lut abia mai visez
iar dacă nu vă mai dau un răspuns
e că păstrez în piept un glonţ
ascuns.
Baden / Decembrie 2011
Se varsă-o primăvară nouă-n
prospețimi colore
Ce vin ca val în viața mea ca spre un
țărm rănit;
Filosofii, credințe și sfieli: se
bâlbâie în mine vrerea –
Sub un albastru cer mă patronează:
mila, dragostea, puterea…
Căci iată, port în traistă o
merinde de destin de care n-am habar;
De bat la uși închipuite, vine-un
răsunet tot din mine –
Prin anotimpuri de-ntâmplări mi-am limpezit
privirea
Și m-am simțit vegheat de Cel de Sus cu
forța, îndurarea și iubirea.
Din fragedul izvor, ce unde-ajung la capăt,
și care în nisipuri ?
Cu zâmbetul spășit, ca un adagiu de
smerite vindecări…
Parfum de amintiri, dar și învinuiri
mi-mpovărează ființa,
O, de m-ar aștepta în cale: vigoarea, adorarea,-ngăduința
!
Ia seama, omule; luați seama, oameni; voi,
popoarelor !
Va trebui s-ajungem odată la Izvorâtorul
izvoarelor !
Ploiești / Aprilie 2011
Cu chei de lut deschid lacăte de lut;
M-apasă osteneală și somn
Mă silesc să n-adorm…
Venită de nicăieri,
M-alintă mama cu silabe de mângâieri…
De unde vin și unde-am ajuns –
Am obosit să-mi dau un răspuns…
Mi-aduc aminte ca-n treacăt
C-am fost botezat în miroznă de brad,
În răcoare de plop și susur de
mesteacăn…
Din dealul Cărții cu sfinti îmi pare
că văd
O lume de tihnă și una de
prăpăd;
C-a venit tata acasă cu bani și cu
griji
S-a pomenit de datorii și faliment,
De industrii cu risc, de avantaje…
De-abia aștept să mă trimită
c-un coș
S-aduc mâine buruiene la porci,
Apoi înc-o dată s-aduc să repare pereții
Lut dintr-un mal povârnit
(Pe unde ne jucam noi, băieții)
A trebuit să stau la rând, ce să
vedeți:
O obște de călugări și una de
poeți…
Ceva mai alături pe-un dâmb:
Tufe de măceși și garofițe de
câmp.
Baden / Noiembrie 2012
Timişoara mea din vis e pe un deal;
Las’ Parcul, Catedrala şi Piaţa Operei din vale –
De-aici se face-un bulevard, la capăt de
tramvai…
Cumva, de ai noroc şi n-ai greşit
cărarea…
(Căci, dintr-un câmp ciudat se ia către
alt centru)
Şi numai într-un vis am nimerit acolo …
Dar şi atunci, prin stranii magazine şi
alei…
Întrebam uimit şi cineva-mi spunea să
mă uit
La castelul din creastă, întortocheate
cărări
Cu bolte de piatră şi case
burgheze-nşirate…
Intram într-un muzeu de artă cu piese de
nimeni văzute…
Se făcea c-aşteptam şi nu-mi venea
rândul să văd…
Sau că era târziu şi se-anunţa o
noapte…
Şi m-am trezit în margine de urbe, sau de
sat,
Cu dorul spulberat după-ncăperi,
după tablouri…
Prin verzi poieni, în pantă, venea o
pânză limpede de apă,
Ca după un potop prietenos, de undeva de
sus…
Stăteam în calea apei ca dornic de botez
şi izbăvire…
Şi-au fost şi alte vise cu dorul
prelungit de a ajunge
La unicul muzeu din deal, la mirabilul centru
–
Pot să văd ermitaje duium, splendoare după splendoare:
Dar Timişoara din vis – în cine
ştie ce viaţă viitoare!
Lucăceşti / Ianuarie 2011
Încep să filozofeze copacii,
Fac pe poeţii, pe savanţii;
Îşi etalează dichisite plete
Părând gândind la alte lumi cu vise,
La fericiri tot mai nedesluşite…
Ce bine-i să te plimbi în aste toamne
Tu, biata fiinţă,-ncătuşată-n
griji –
Cu gândul de-a avea pe masă pâine –
Să uiţi ziua cea de ieri şi cea de
mâine…
Printre copacii filozofi ca să culegi idei,
Să simţi cu ei delirul speranţelor târzii –
Lumina frământată-n culori şi
melodii…
Şi se desprind frunzare pe alei
Copacii împart şi la alţii idei
Că moartea-i o minciună, că merită să speri
(Într-un răstimp cu umbletul duios)
La gradini cu fericite păreri
De bine, de frumos.
Baden / Noiembrie 2011
în cupa sufletului meu
s-au strâns la fund părerile de rău
mă-ntristez cu măsură să
mă pot bucura
de puţina rază ce nu mi se ia
o din ce sfere din ce lumi
vii suflete ce îmi surâzi
iată-mă şi părăsit de
culori
dincolo de roşul din bujori
ultima cârpă rămasă prin casă
în satul meu de peste mări şi zări
în sufletul lor fără de gard
prietenii mă folosesc de stindard.
Baden / Decembrie 2011
hai să mai facem fân și să
prășim mălaiul
lumina să ne treacă prin obosite oase
departe de o lume cu buze mincinoase
să aibă vara sens și florile
și plaiul
ne-om scoate de la umbră ulcior cu apă
rece
deasupra-o ciocârlie se farâmă-n cântare
ne-nconjură o boare de binecuvântare
iar umbra mea pe-a ta în tihnă o petrece
de când te-ai dus nu are culoare osteneala
ți-e dat în lumea asta să suferi
și să sângeri
iar somnu-ți plăsmuiește
sărbători cu îngeri
dar fără tine-n cale cresc florile
degeaba
Baden / Ianuarie 2012
copacul liniștei stufos ivit din amintiri cu
tine…
ți-aș povesti nimicurile zilei
și mi-ar părea că umplu pagini
suferinde
cu dragi caligrafii citite în oglindă
să-mpart preaplinul de uimiri cu tine
care te-ai dus și nu mai poți veni…
o / din cuvânt făcut-a Domnul lumea
traduc sfios la rându-mi imagini care sunt
și plămădesc părere și
plămădesc răspuns
caci te visasem încă de-a fi cu mine-anume
te făuresc din vorbe din slove și
silabe
ce bine că pe lume se inventase scrisul
că poți urma cu gândul grădina
paradisul
c-am fost trudiți tot timpul mă fericesc acuma
n-am cunoscut plictisul disprețul și
nici ura
că ne certam adesea… mai dulce
împăcarea
era un dulce-acasă și sprintenă
cărarea
mă amăgesc mă mint și
timpului rezist
din mila Celui care în lume m-a trimis
nutream un dor de cer citeam la acatist
și împlineam un rost un drum ce să
rămână –
mă văd prin amintire alergând pe-un
câmp
ținându-ne de mână.
Baden / Februarie 2012
Noi suntem numai cioburi,
Iisus e vas întreg –
Un vas cu limpezimi, în ascultări de
Tatăl;
Surâsu-I mă-nsoreşte,
Blândeţea-I mă adumbră…
Cândva a fost în lume –
În Carte-I dau de urmă…
Răcorile trufiei sunt crivăţuri la
modă
În lumea ce străbatem, în viaţa cea de
probă…
Mi-e dor de-Nvăţătorul, de
alfabetul milei
Aş vrea să-nvăţ iubirea de
Cer, de înălţime –
Noroiul şi cu piatra le-aş da pe-un fir
de-albastru
Şi-o viaţă de decenii pe-o
clipă cu Iisus
Că de ar fi-ndurare să simt a Lui privire
–
M-aş pierde-n veşnicii de fericire!
Şi, de Ioan Baptistu-i mai mic ca cel mai
mic,
Ce suntem noi atuncea cu mâzga de păcate?!
O, cioburi în dorire de-a fi un vas intreg
–
Frânturi mai de ispravă
Sau fără de-ndreptare…
Atelier e viaţa, şi ziua o-ncercare
–
Sforţare prin credinţă de-a fi de
trebuinţă…
Că iată, apă bună să bei
de la fântână –
Chiar şi un ciob de cană ajunge uneori…
Mai vezi, printre vitrine,cu grijă recompuse
Vase de mii de ani cu smalţuri si culoare
–
Aşa puţin lipseşte să fie o splendoare!
Dar dacă-i o fărâma şi restul
numai praf,
Cine mai recunoaşte potirul sau ulciorul?
O, mă trudesc să sper, ca ciob din vasul gata,
Să pot să fiu de-acela care să
ţină apa!
Alergătură-i totul, splendorile-s de-o clipă,
Triumfurile vieţii – baloane de
săpun!
Îmi pare că, în urmă, şi drumurile
merg –
Nu suntem decât cioburi,
Iisus e vas întreg!
Baden / Noiembrie 2011
Îmi face bine de tine să aud,
Fată frumoasă din Năsăud;
Te simt ca pe-o rudenie de-aproape
Încorsetată-n haina suferinței…
Prin dreptul tău a trebuit să treacă,
Cum trece spre victorie o oaste,
Autostrada poeziei noastre…
Căci Geniul nostru nu putea să-ncapă
Decât în lumea cea sublimă și săracă.
Profilul tău de coafură, chipul
tău
Cumpănă dreaptă face staturii de
Luceafăr…
Ai înfruntat cutume, și lume, și destin
–
Îti mulțumesc că l-ai iubit pe Emin !
Mai ales acum, când, dincolo de fire,
Se mai aruncă-n draga lui icoană
Cu bulgări de nesimțire.
Baden / Noiembrie 2012
Cei ce mi-au fost în cale semănaţi
Şi eu, în calea lor, asemeni
hărăzit,
Truditu-s-au în lume, ba încă m-au iubit…
În urma lor, plecaţi, se târă
sufletu-mi trudit…
La comedia lumii nicicum mă potrivesc;
Trag de cuvinte, de silabe, de-nţelesuri
Să-mi plăsmuiesc o uşă spre speranţă
–
În veci nepriceput, şi clipelor supus,
Aştept să vină salvatoare-o şoaptă de Sus.
E tihnă în odaie, acolo erai tu –
ştiu bine:
Te-ai stins – s-au stins şi
sărbătorile din mine…
Oricâte lemne am băgat,
Şi oricât soba s-a-nfocat,
De mă gândesc prin ce-am trecut –
Mi-e frig de frigul de-altădat’…
Se năruie totul; timpul face cute:
Oameni plecaţi…streşini căzute…
Absenţa ia virtuţi de
necredinţă _
Bunici şi unchi, sau mamă şi soţie,
Oare au fost ai mei vreodată?
Sau doar a trebuit ai mei să fie…
M-a dus, scumpa de ea, l-ai ei părinţi:
O casă cu pământ pe jos
Şi cu atâta omenie!
De bunăvoie orice lucru
Se-mpătură doar până la
șapte;
De piepteni cu grijă orice strigăt,
Ajungi doar la șoapte…
Toate umblările au un liman;
Toată făptura e după un plan…
Nu-i cărare fără mers,
Nu e viață fără sens…
De n-am trudit și n-am gândit la bine,
Nu are rost odihna și tihna…
Câmpul cu flori –
Cine-a trudit pentru ele?
Cămările mele cu dor –
Scame de gând, personaje fără contur
Fără griji se perindă alene…
De la o zi la alta culoarea obosește;
În vază, roza are un loc de popas…
Cât timp a trecut, cât a mai rămas?...
Șosele și uliți, poteci –
Să iei seama pe unde treci…
E un parfum de fapte trecute,
E o chemare cu litere mute…
Ce-nțelepciune mare este în uitare!
Cearta de ieri devine-amintire –
Să-mi fie iertată plecarea
de-acasă,
Invitați-L acum pe Domnul la masă
Și hai să discutăm despre iubire.
Baden /
Octombrie 2012
ce frumos miroase la castel
florile de tei !
mi s-au risipit şoaptele din vis
ale misterului
privesc
prin perdele arătura trandafirie
a cerului
uliţa spre deal se desenează cu chemari
spre alte zări
pe arterele urbei curge cu stil
sânge de automobil
tim hortons-ul se scaldă-n complimente
şi-n “far niente”
de-abia mai tarziu când se lasă umbrele
pe răcoare
vin pictorii-n sat cu pânzele doldora
de fapte de culoare.
Baden / Decembrie 2011
Copyright Georgescu Muscel 2013