Claudia: Iată-ne într- o zi frumoasă de vară, la inceput de iulie, între două sărbători importante ale continentului nord american: pe data de 1 iulie a fost ziua națională a Canadei. La mulți ani, Canada și frumoși dragi canadieni sau mai precis români canadieni! Și mâine urmează ziua națională a Americii.. La mulți ani America! Happy Birthday! cum se spune, dar noi o spunem și în stil românesc, pentru că în acest moment, în această frumoasă zi de vară, de început de iulie, doi români care au traversat oceanul, sunt pe meleagurile românești, este vorba despre mine, Claudia Motea, actriță, care am deosebita onoare de a fi alături de un om cu totul și cu totul deosebit, un om în egală măsură și artist, un român sadea, revenit proaspăt de pe meleagurile Canadei, domnul Ion Georgescu Mușcel. Nu știu cum ar trebui să fac această introducere, să vă zic Ion Georgescu, Ion Georgescu Mușcel, să vă zic doar domnul Ion, cum ziceți dumneavoastră să fie apelativul de primire bună în sufletul nostru ca artiști și ca oameni normali din România.
Ion: E bine Ion, pentru că mie apelativul acesta îmi stârnește zâmbete, pentru că în Canada eram numit după citirea numelui, când “Aiăn”, când “Ian” și trebuia sa corectez “Ion”.
Claudia: Oricum, bine ați revenit, în primul rând! Pentru mine este un moment important, pentru că am început să vă cunosc în urmă cu câteva luni, când am fost, să zic, un mic spiriduș, la apariția ultimei dumneavoastră cărți, la editura Libris Editorial. Este vorba despre un album ce conține poezie scrisă de dumneavoastră și totodată diferite tablouri din arta dumneavoastră picturală: este vorba despre cartea: Povară poetică la purtător, semnată Ion Georgescu Mușcel, apărută la Libris Editorial.
Spun c-am început să vă cunosc cu câteva luni în urmă, pentru că în momentul în care am aflat despre dumneavoastră, a fost o reîntoarcere în timp, a mea… faptul că știind că stăteați în Canada și eu fiind cetățean canadian, m-am reîntors la anii mei de emigrare și la ceea ce am trăit eu acolo în Canada, în anumite momente, aspecte ale vieții mele de atunci de când eram în Canada, dar totodată am făcut o paralelă sau o comparație a ceea ce înseamnă artistul, nu emigrant neapărat, care încearcă să se exprime pe alte meleaguri. Am început să vă cunosc și să fac o retrospective a ființei mele și cred că a fost un lucru meritos datorită dumneavoastră, pentru că ați venit în viața mea ca o inspirație și ca ceva care se merită să mă implic și să pot reuși să împlinesc, să zic așa, un vis frumos al unui artist care împletește într-un mod inedit poezia cu pictura.
Ion: E bine să spun că acest titlu de carte este titlul unei rubrici de poezie, o rubrică permanentă pe care am avut-o în revista Alternativa din Toronto, revistă electronică românească, o revistă destul de prestigioasă pentru cei care sunt interesați de viața culturală a românilor canadieni și nu numai, a românilor de pretutindeni, de viața politică, de viață artistică..
Referitor la activitatea cu pictura din Canada, pentru că eu în Canada sunt ca rezident permanent și am mers acolo ca să fiu lângă nepoței, deci un fel de babysitter, dar foarte lipit de scumpii nepoței, am avut ocazia să și expun. Am expus mai întâi în România, la Biblioteca Județeană din Baia Mare, Biblioteca Petre Dulfu, o expoziție oficială de pictură și am mai avut iarăși tot așa o expoziție personală, oficială, la Castelul Kilbride din localitatea Baden.
Să spun ceva de numele meu, Ion Georgescu Mușcel. Acest pseudonim mi l-a dat altcineva, nu mi l-am luat eu, dar mi-a convenit și am semnat tablourile de atunci cu el și poeziile de asemenea. Mi l-au dat oficialitățile de la ziarul Timpul Mușcelenilor din Câmpulung Muscel. De pe internet m- au cules cu niște poezii referitoare la Mușcel, au fost foarte impresionati, eu fără să îi cunosc, ei fiind mult mai tineri decât mine.. și un prieten mi-a spus:
- Măi, zice, tu ai pe prima pagină din ziarul Timpul Mușcelenilor o pictură și o poezie.
- Nu se poate, că nu mă cunosc cu nimeni din Câmpulung, pe vremea asta! Ca să fiu confruntat la fața locului, când am mers acasă și am luat legătura cu editorul principal, Adi Popa, de la Câmpulung Mușcel, care era și prezentatorul de la televiziunea locală Mușcel. Mi-a luat și un interviu de vreo oră, discutând despre viața mea de elev de la Câmpulung Muscel și despre începuturile mele artistice și de atunci am semnat cu Ion Georgescu Mușcel. De ce? ca să mă diferențiez un pic, pentru că e un nume generic la români, Georgescu.
Caudia: Îl personalizează mai mult, zic eu, pentru că și acum, când ați expus 5 tablouri la vernisajul de la Palatul Parlamentului, care a avut loc între 6 iunie - 28 iunie, știu că Mihai Costin, organizatorul, când a trimis un mesaj în Statele Unite ale Americii legat despre de acest vernisaj pe tematica eminesciană, v-a menționat. Și citea acolo numele dumneavoastră și arăta fiecare tablou în parte și chiar a vorbit foarte, foarte frumos. Și în momentul în care i se lua interviul și eu am auzit numele dumneavoastră, Ion Georgescu Mușcel, chiar am zis: uite ce nume distinct este!
Dar hai să ne întoarcem acum la câteva întrebări cheie care cred că ar trebui să fie incluse în acest interviu. Ce reprezintă în fond, pentru dumneavoastră, arta? Nu multe cuvinte, așa ca un răspuns cât se poate, nu de succinct, dar cât se poate de normal.
Ion: Arta, pentru mine, înseamnă un alt fel de oxigen, care sa-mi întrețină viu spiritul de creație, spiritul de observație, apetitul creator. Simt că, fără artă, viața nu prea are sare!
Claudia: Frumos! Dar ce reprezintă din punctul dumneavoastră de vedere, aceasta ingemănare dintre poezie și pictură? Așa, o definiție scurtă a poeziei, o definiție scurtă a picturii.. și această îngemănare? Puteați să luați poezia cu sculptura, de exemplu, sau, eu știu, poezia cu muzica…
Ion:A fost poezie, pentru că ceea ce m-a orientat spre artă a fost mirarea, mirarea în fața miracolului lumesc, mirarea în fața culorilor, mirarea în fața expresivității limbajului. Și, de ce nu și muzica?! Pentru că nu am o aplecare spre înțelegerea teoriei muzicale, însă muzica parcă o am în sânge, muzica este ceea ce diger și primesc de la alții, iar pictura și poezia este ceea ce emit și eu, nu numai ce primesc.. Au o legătură extraordinară, pentru că ceea ce mă atrage în pictură este tocmai poezia imaginii și ceea ce mă îndeamnă la scris este farmecul coloristic al imaginii. Și una și alta, nu le pot despărți.
Claudia: Rembrandt spunea că pictura este nepoata naturii și că pictura este înrudită cu Dumnezeu. Eu pe undeva cred că dumneavoastră vă inspirați mult din natură. Cum găsiți așa legat de această afirmație - de nepoata naturii și de a fi în rudenie continuă cu divinitatea- ce simțiți, mergeți până la acea, cum să zic eu, țintă spre desăvârșire sau faceți ceea ce faceți doar așa pentru a vă încondeia ființa, dar nu a tânji spre o desăvârșire?
Ion: Eu aș mergem mai adânc în istoria acestei preocupări a mele. Pe mine ceea ce m-a fermecat a fost ceea ce am văzut și am pățit în copilărie, eu nu pot uita și nu pot omite că am fost un copil la coada vacii, cât am fost in sat și nici acum nu mă pot despărți, nu pot radia din biografia mea acest aspect: să fii toată ziua în natură, să fii de dimineața până seara, să colinzi toate coclaurile satului, să cunoști absolut totul, să cunoști lumea plantelor, să cunoști pe nume feluritele plante, ciuperci din pădure, copacii, să absorbi cu sufletul tău toate aspectele zilei, dimineața cu rouă, înserarea, amiaza toridă… Ei bine, toate astea s-au înregistrat pe CD-ul sufletului meu și nu mă pot despărți de ele. Îi spuneam altcuiva, într-un interviu ce mi se lua, că eu am început studiile cu Academia… Și mă întreba ce academie? Academia de Crânguri și Poiene, de Codrul Verde… și iată ceea ce m-a clădit pe mine… După aceea urma școala oficială, insușirea culturii generale… Însă am rămas cu poezia naturii…
Claudia: Da, e frumos! Și acum când vorbeați, mă uitam la tablourile astea, la picturile dumneavoastră din albumul Povară poetică la purtător și culorile sunt calde, dar nu sunt chiar atât de pastelate, au o personalitate a lor. Nu pot să spun că au un strigăt de durere, dar au un strigăt al lor și nu o spun că au așa un strigăt dramatic, dramatismul survine tocmai din acest echilibru, înțelegeți, între pastel și culoare de sine stătătoare, culoare clară… că nu poti să zici… la pastel se mai confundă, așa între nouri, între aburi, între vis si realitate, dar la dumneavoastră culorile sunt clare, nu sunt pregnante. Sunteți, nu așa într-o pozitie, de a nu incomoda, sunteți într-o poziție de a vă impune la mod armonios, dar cu o personalitate clară, bine definită… așa vă văd eu și așa v-am simțit si acum când v-am întâlnit jos, înainte de a urca în acest Studio, Impro-Media, unde lucrează fata dumneavoastră și ginerele.
Ce puteți să ziceți despre această culoare, practic acum dumneavoastră cum o abordați, cum vă găsiți cromatica, e gândită sau este în primul rând instinctiv aleasă?
Ion: Cromatica este aleasă ad-hoc, când instinctivă, în peisaj, când studiată și gândită în compoziții. Vorbeam mai înainte despre muzică și aceasta mă inspiră coloristic, am compoziții intitulate: Simfonie, Concert, Rapsodie etc. Trebuie să vă spun iarăși că puține sunt peisajele pictate direct din natură, mă inspir mai mult de pe imaginile de pe Internet, dat fiind faptul că trebuie să stau cu nepoțeii în casă. Ca rezident canadian, sunt îndreptat cu tot sufletul spre țara-mamă. Cunosc mai bine Romania decât atunci când locuiam acolo. Iau lista localităților pe judete și colind prin toate satele României. Întâlnesc peisaje tulburator de frumoase si inspiratoare, scene de viață patetice sau nostalgice.
Claudia: Adevărul e că de fiecare dată când suntem departe de țară, eu o spun în cunoștință de cauză, știi mai mult să valorifici și esti mai mult în căutare să afli și să știi despre obiceiurile și tradițiile din țara ta. Chiar si folclorul, eu nu am indrăgit folclorul până m-am dus in Canada și nu pot să spun că eram un om care ignora arta și muzica, mai ales, pentru că asta face parte din toata ținuta asta artistică a mea de actor, de regizor, de producător, dar acolo am inceput să simt inclusiv partea asta a muzicii folclorice mult mai amplu și să consider că într-adevăr acea emisiune a Marioarei Murărescu, TEZAUR FOLCLORIC, era cu adevărat un tezaur folcloric al neamului nostru românesc.
FILOGICA - o poezie care, dacă deschid albumul și iau la voia întâmplării o poezie, poezia aceea mă trage și minim găsesc două versuri pe care aș vrea să le rostesc cu voce tare, dar acum, să vorbim puțin despre această poezie de la pagina 140 din Povară poetică la purtător, a dumneavoastră, domnule Ion Georgescu Muscel. FI_LO_LO_GI_CA /Mi-e frig, mi-e dor, mi-e sete/ Mi-e verde de atâta frunză/ Mi-e gri de-atâta ploaie/ Mi-e roșu aprins după albastru dens/ Mi-e tare acum după atunci/ Mi-e floare de cireș după iubirea ta de fată… Tot timpul când vorbiți despre chipul feminin adăugați o culoare, adăugați un sentiment…
Ion: Da, ce vreau să spun e că aceste expresii românești cu “mi-e” (mi-e frig, mi-e sete, mi-e ciudă etc.) sunt cele mai apropiate de limba latină. De fapt, limba româna este cea mai apropiată de limba latină, e cea mai conservatoare. Expresiile cu MI-E nu se întâlnesc în celelalte limbi romanice. Am rămas stupefiat când profesorul nostru de latină, de la Câmpulung Mușcel, ne-a demonstrat cum se zice in latină: EU AM O CARTE – Mihi liber est (Mie mi-este o carte). Față de EU AM FRIG, expresie logică, perfect analitică, MI-E FRIG, e o expresie sintetică, de o reflexivitate maximă. Am frig - îl dau la cineva, îl vand, îl dau pe degeaba… Mi-e frig - numai la mine e frig, nu mă scapă nimeni de el… Tot așa de percutante sunt gerunziile românesti, dativele posesive, valorificate magistral de Eminescu. MI intră in economia poetică a multor poeme eminesciene, iar eu, de data asta, am vrut să pun la lucru virtuțile lingvistice și poetice ale expresiilor cu MI.
Claudia: Da, dar este extraordinar pentru că nu vorbim acum de un epitaf al creației dumneavoastră, dar cred că sunt foarte sugestive aceste două versuri, pentru că eu atât cât vă cunosc, asta ilustrează o conduita morală a omului artist Ion Georgescu Muscel. Două versuri de la finalul acestei poezii care se numește Filologică: Mi-e a mă-ntâlni timid cu Domnul / Și o negrăită teamă de întâmpinarea Lui. Deci nu numai teama de Dumnezeu, ci și acea smerenie și acel respect ce-l aveți față de Divinitate, față de bunul nostru Dumnezeu, care nu că vă judecă, dar tindeți spre acea ținută morală vrednică de mila lui Dumnezeu, când va fi să vă primească cu brațele deschise. Eu cred că așa cum vă știu eu până acum, așa vă manifestati dumneavoastră și ca om și ca artist.
Ion: Ar fi mai bine spus că ceea ce exprimă ultimele două versuri, “Mi-e a mă-ntâlni cu Domnul”, este prezența bunului simț. “A avea bunul simț” este a fi foarte conștient de toate greșelile și poticnelile vieții. Și atunci, să te întâlnești timid tu Domnul, e ca un bilet de intrare la marele spectacol. Biletul este cel al bunului simț.Mă uit și eu la poezia de alături, COMPILAȚIE. E chiar o compilație. A face o critică literară înseamnă a-i găsi creatorului de literatură afiliațiile lui literare la diverse personalități ale literaturii sau la diversele curente… dar cel mai simplu este să faci critica literară dând citate direct din opera literară respectivă ...
Compilație - eu aici adun o serie întreagă de creatori de poezie și spun ceva despre ei citându-i: Sunt spuse poetice/ ca petice colore sublime/ risipite prin unghiuri/ într- o croitorie de haine pentru îngeri/ că iată, îmi atârnă la fereastră/ iarba cerului albastră/ și din, ea pe mii de fire/ curg luceferii-n neștire - citat din Tudor Arghezi // Rămâne în urmă viața la întrecere cu visul/ copilăria-și cheltuie caisul... // Asta este din Ion Caraion.
/Dar apropo, când ramul tău ca visul e/ Ce-ți amintești caisule?
Aici este vorba de preotul-poet Dumitru Ichim// Mi se prelinge pe suflet în blândețea toamnei /aurul stins al cuvintelor mamei// Este vorba de poetul vâlcean, stins in 2003, George Țărnea// Cu coarnele pe spate despletite/ trecea turma de cerbi prin amintire - citat din Ana Blandiana// Ori, dacă vrei să știi în nopți târzii/ De ce adorm intr-un cântec de pasăre/ (ce frumos!) asta e citat din Lucian Blaga// Când am văzut-o tristă și a început a plânge/ de atuncea, mi-a rămas garoafa pe suflet, ca un strop de sânge// este din poetul florilor, Dimitrie Anghel // L-a luat pe fluture la întrebări șoptind /pe unde prin fereastră ai pătruns/ echer plăpând // tot din Tudor Arghezi// Depărtarea dintre noi /ca trupul între două aripi /ca marea între două ploi// e un citat din poetul Nicolae Dragoș.
Claudia: Dar, apropo, de ce e scris aici.. cu depărtarea dintre noi …? Hai să dăm o definiție despre apropiere și ca un mesaj care poate să fie pentru ascultători, pentru cititori, pentru toate numele, pentru toți oamenii care sunt interesați și iubesc arta și cultura. Dati un mesaj așa, apropo de întâlnirea noastră…
Ion: Întâlnirea noastră e ca o confluență între două râuri… Orice apă își caută curgerea ei, iar aceste curgeri se întâlnesc și formează o curgere nouă care conține cântările și ale uneia și ale celeilalte…
Claudia: Frumos! Dar putem să conchidem căaceastă limpezime nouă comportă mai multă încântare și indrăznesc aici să zic că pe oglinda acestui râu noi putem să scriem. Ce putem să vedem acolo în oglinda acestui râu?
Ion: Eu aș zice că două limpezi. Presupunem că se întâlnesc două râuri curate, două râuri cristaline și se formează două limpezimi. Poate că această nouă limpezime creată din două limpezimi comportă mai multă încântare ca de obicei.
Claudia: E frumos ce spuneți, dar eu îndrăznesc aici să zic, că pe oglinda, în limpezimea aceasta totală, a acestui nou râu, putem să semnăm frumos, Ion Georgescu Mușcel.
(Cronica Timpului- Publicație de cultură, atitudine și performanță, Nr.56, septembrie 2019)
